Agentia de rating Standard&Poor's a reconfirmat rating-ul aferent datoriei guvernamentale a Romaniei la BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung si scurt in valuta si in moneda locala si a revizuit perspectiva de tara de la stabila la negativa.
In evaluarea efectuata, agentia de rating recunoaste consolidarea fiscala prezentata de actualul Guvern pentru 2020, dar trebuie remarcate cateva aspecte care au fost evidentiate in evaluarea agentiei de rating.
"Agentia explica foarte clar ca schimbarea perspectivei se datoreaza cresterii nesustenabile a cheltuielilor angajate de Guvernul anterior, mai clar, urmare a iresponsabilitatii politicii fiscale prociclice promovate in ultimii trei ani. Agentia a luat in considerare programul de consolidare fiscala prezentat de actualul Guvern, motiv pentru care a decis sa pastreze rating-ul de tara al Romaniei. Eforturile Ministerului Finantelor Publice in perioada imediat urmatoare se vor concentra pe finalizarea elaborarii bugetului pentru 2020 si perspectiva 2021-2022, prin care se vor implementa politici ferme de consolidare fiscala pe termen mediu", a preciza Florin Citu, ministrul Finantelor Publice, intr-un comunicat de presa.
Agentia de rating Standard&Poor’s afirma foarte clar ca principalul factor care ar putea contribui la imbunatatirea perspectivei este asigurarea consolidarii fiscale, care sa conduca la stabilizarea finantelor publice si a pozitiei externe a Romaniei.